Tóni Szilágyi



Un om care a adus valoare țării noastre, dar pe care românii nu dau doi bani. A cântat pentru străini, fiind străin în țara lui.


„Știu că sunt talentat, dar niciodată nu o să mă prezint așa.” Acest om a rămas modest având în vedere toate rezultatele obținute. Are 27 de ani și doamne câte a făcut și câte mai plănuiește să facă!



Toni a crescut în atmosfera unei familii căreia îi plăcea să se distreze. Cu toate acestea, niciunul din membrii familiei nu avea o legătură strânsă cu muzica. Erau în schimb atrași de artă.


Spre exemplu, mama și bunica lui scriau poezii, desenau sau „cântau duminica la aragaz când făceau supa de pui”.


Un om care a crezut mult în visul lui Toni a fost unchiului său, Tinu, care l-a sponsorizat și încurajat ori de câte ori a avut nevoie.


Cum ai început?


Prima lui legătură cu muzica a avut-o pe la 3-4 ani. Acest fapt se datorează bunicii lui care prin pregătirea de pedagog, a trebuit să învețe și un instrument. Instrumentul ales a fost pianul.



Prima atingere a clapelor, pentru Toni a fost o scânteie care a aprins o curiozitate fără limite, una care arde și astăzi.


Tatăl său a reprezentat un exemplu pentru micul Toni. Acesta a fost campion național la aeromodele iar la acea vreme lucra la Clubul Copiilor din Gherla, așa că de cele mai multe ori, era și Toni prezent. La club, stătea ore în șir, privind dar mai ales ascultând învățăceii de la secțiunea de muzică.



Părinții lui Toni au remarcat atracția pe care acesta o are pentru muzică așa că l-au înscris în club și a început să studieze muzica clasică: „Nu îmi plăcea pentru că nu puteam să improvizez!”


„Mă închid cu săptămânile în casă...”


Asta face Toni când pune mâna pe un instrument nou. Vrea să îi cunoască fiecare detaliu, fiecare limită și uită de ce se află în jurul lui. La fel face și atunci când compune melodii sau poezii.


A trecut pe la mai mulți profesori de muzică însă cel mai mult a învățat de unul singur, poate și din acest motiv îi place să improvizeze și să facă lucruri de unul singur.

Veșnic nemulțumit…



În cel mai bun sens al cuvântului, Toni era nemulțumit de prestația lui, știa că poate mai mult. De fiecare dată când se alătura vreunui ansamblu sau unei trupe, ajungea să învețe tot ce putea și pleca în căutarea următoarei provocări.


Acest lucru nu doar că l-a ajutat să progreseze foarte rapid ci și să cunoască foarte mulți oameni frumoși, creativi, care îi sunt și astăzi prieteni. Cu noi oameni au venit și noi instrumente și alte câteva săptămâni în care se izola cu săptămânile pentru a exersa.


La 13 ani?


Dacă eu la 13 ani mă jucam în spatele blocului „prinsa” și alte cele, Toni cânta alături de o trupă la nunți din Cluj.


Pe vremea liceului, avea deja foarte multe cântări, lucru care i-a adus niște probleme, foarte multe absențe la școală. Nopțile erau rezervate pentru cântări și zilele pentru somn, așa că a fost nevoit să se transfere.



Școala vieții


„Din 12 ani de școală am rămas numai cu muzica, și nici pe aia nu am învățat-o la școală.” Am râs amândoi.

Toni nu a făcut nici o școală cu specializare în muzică. Cu toatea acestea, dorința lui de a învăța l-a făcut un instrumentist mai valoros decât mulți absolvenți de conservator.


Universul are căile lui


Prin clasa a 11-a, Toni se plimba pe străzile din Gherla și a auzit un cântec impecabil la vioară. Purtat de armonia notelor, acesta ajunge la Partidul Rromilor de la acea vreme.



Acolo îl cunoaște pe Bob Alexandru Siminic, un interpret de mare valoare al orașului nostru, care îi va deveni mentor și coleg într-un trio pentru câțiva ani buni.


Pasiunea l-a adus de-a lungul anilor să cunoască o mulțime de instrumente și reușește să cânte din toate genurile muzicale.



Oamenii te aduc mai aproape de scopul tău


Toni și-a consolidat câte o formație sau un taraf în fiecare oraș în care a locuit, iar asta era sursa lui principală de venit.


Datorită implicării sale și pentru că a încercat să ajute cât mai mulți oameni, el a ajuns să facă parte din trupa Teatrului Național din Oradea. De asemenea, în cadrul secției maghiare a lucrat și ca dirijor.



Aici pe lângă faptul că trebuia să cânte, Toni a trebuit să învețe să și joace: „Îmi plăcea să imit expresii, voci… atâta că nu aveam fizionomia lor.”


Toni a ținut să menționeze un instrumentist extrem de talentat și anume Koszorus Kalman. Acesta i-a fost prieten, mentor și consideră că o parte din ce este el astăzi, i se datorează acestui om.


Unde te duce munca multă


Cunoscut deja pentru talentul său muzical, Toni a fost chemat în Budapesta să facă parte dintr-o trupă cu specific folcloric, de această dată la vioară.


Dacă nu era suficient, a ajuns să cânte în orchestra Ansamblului de Stat a Ungariei.


Aici a avut norocul să cunoască cei mai buni muzicieni, din țară și restul lumii, oameni pe care până atunci îi vedea doar la televizor și care acum îi sunt prieteni.



Printre rezultatele notabile, Toni, alături de formația Parno Graszt au câștigat locul 3 mondial la festivalul internațional de muzică WOMEX.


După 10 ani, Toni a cântat în mai mult de 18 formații și a cântat în atâtea țări că nici nu are rost să mă apuc să le enumăr. A cântat inclusiv în Statele Unite în Washington D.C. alături de o formație de jazz improv.


„Chiar contează ce simți”


Este un principiu pe care Toni l-a folosit să se ghideze încă de tânăr. „Dacă simți că e timpul să pleci, pleacă”, își spunea de fiecare dacă când simțea că nu mai poate evolua într-o trupă.



Există riscuri, oamenii se pot întoarce împotriva ta, dar cel mai important lucru rămâne să fii tu împlinit cu decizia luată. Fără frică, fără să te gândești la bani, dă-i bătaie și vezi unde te poate duce.


Care crezi că e rețeta succesului pentru un muzician?


„Cred că cel mai mare impact asupra ascultătorului poate fi creat atunci când interpretul combină calitatea muzicală cu sentimentele trăite chiar de acesta.” Atunci mi-a arătat niște melodii pe YouTube să văd la ce se referă. E momentul ăla când ți se face pielea de găină, atunci știi că faci ce trebuie.



Care e cea mai mare dezamăgire a ta?


”Cel mai dezamăgit am fost când am avut un concert la Gherla, la cinema și au venit vreo 10 oameni. Atunci am spus că nu mai vreau să cânt niciodată aici. ”


Toni este dezamăgit și de faptul că nu promovăm cultura suficient, în toată țara, dar mai ales aici, unde cunoaște atâția oameni talentați. Acești oameni din frustrare sau din nevoie au plecat în alte locuri, unde munca le este apreciată.



Dar cel mai mare vis?


„Contrar a ce am spus, momentan cel mai mult îmi doresc să pot să îmi fac o formație, aici, acasă. Vreau să cântăm aici și în toată țara să promovăm cultura și muzica de calitate. Muncesc chiar acum pentru asta. ”



Un alt mare vis al lui Toni, după ce a învățat atât de multe instrumente, ar fi să cânte mai mult cu vocea pentru că: „glasul omului este cel mai frumos instrument din lume.”


Cu toate acestea, Toni este foarte fericit pentru colaborările de succes alături de niște trupe foarte renumite: Parno Graszt și Putri Pop.



Îmi pare rău...


Poate o să empatizezi cu ce a simțit Toni de fiecare dată când a fost plecat, mereu i-a fost dor de orașul lui modest, și de fiecare dată când încheia o etapă din viața lui se întorcea acasă.


Nu ar fi vrut să plece niciodată, însă circumstanțele l-au forțat să învețe și să cânte în străinătate.


Doar atât putem face pentru românii talentați și muncitori?


Toni, mă bucur enorm pentru tot ce ai realizat și sper ca visul tău de a reuși acasă să devină realitate! Sunt aici să te susțin cu orice pot!


Acest tânăr talentat nu ar fi ajuns aici fără eforturile mamei lui iar Toni mi-a spus că: „nu i-a fost ușor, cu siguranță!” Pe această cale îi mulțumește din suflet pentru tot ce a făcut pentru el!


Îți las o mostră din talentul lui Toni:




Pe Toni îl găsești pe Facebook, aici.



  • Facebook
  • Instagram

© 2019 Documenting Passion | Kristian Jucan