Petru Bozeșan



Am găsit un om care s-ar putea să aibă răspunsuri pentru câteva dintre problemele pe care le confrunți zilnic.


Petru este atras de sport de când se știe iar dorința lui cea mai mare este de a fi cea mai bună și puternică variantă a sa. Devotamentul său a fost răsplătit cu numeroase premii printre care cele mai cunoscute sunt titlul de campion național la culturism și fitness în 2017, la categoria men`s physique și titul de vicecampion național în 2015 la categoria fitness.



Toate premiile le-a obținut total natural, prin efort constant, o alimentație corectă și somn suficient.

În prezent, este un antrenor personal de succes, care nu se dă în lături de la provocări.


Deși suntem amândoi din Gherla, nu ne-am întâlnit niciodată iar prima data am vorbit după ce a citit și m-a felicitat pentru articolul despre Dragoș, pe care îl găsești aici.



Am fost curios de activitatea lui și am zis că ar fi persoana potrivită să îți dea niște sfaturi pentru un stil de viață sănătos.


Cu toate acestea, Petru mi-a depășit orice așteptare, deoarece se folosește de domenii diferite pentru a ajunge la cele mai bune rezultate. O să vezi mai jos ce ași poartă în

mânecă. :)


Provocări?


Chiar dacă dezvoltarea de aplicații nu se află în aria lui de expertiză, împreună cu o echipă, va pune în curând pe picioare o platformă care va conecta dorințele în materie de fitness ale utilizatorului cu antrenorul și sala potrivită acestuia.


O altă provocare pentru Petru, anxietatea. Aceasta reprezintă un factor pe care sunt convins ca l-ai simțit și tu la un moment dat, iar dacă nu ai puterea să îl gestionezi sau nu ești conștient cum se manifestă s-ar putea să pornești un proces de auto-distrugere.



Nu există altă cale!


Te distruge sau o distrugi. Petru a trecut prin același proces, o anxietate care nu îi permitea nici măcar să interacționeze cu oamenii din jurul lui. Stima lui de sine era undeva adânc îngropată în sine. Asta datorită unei condiționări sociale prin care a trecut de-alungul anilor.



Într-o sclipire de moment, care apare atunci când cuțitul este deja la os, și mai apoi cu îndrumarea prietenilor săi, și-a dat seama că există o singură cale, trebuie să distrugă anxietatea. Și asta a și făcut!



Be the one you needed when you were younger.


Cred că subtitlul ăsta vorbește de la sine. Petru este alături de fiecare client cu sfaturile pe care și le-a dorit și el la rândul lui, aflat în aceeași situație.



„Un mecanic bun nu este neapărat și un șofer bun.”


Este un principiu pe care Petru l-a înțeles acum câțiva ani când și-a dat seama că un sportiv bun nu este neapărat și un profesor bun. Acest lucru la condus înspre domeniul psihologiei pentru a afla cum funcționăm și pentru a beneficia de maximul de empatie de care poate dispune.


Citește articole științifice, vorbește cu psihologi și profesori în încercarea de a fi el în primul rând o persoană cât mai echilibrată mai apoi pentru a se adapta nevoilor clienților săi.



Câteva sfaturi care te vor pune pe calea succesului:




  1. Stabilește-ți un scop - tema atenției a fost una recurentă de-a lungul discuției noastre. Cea mai potrivită analogie ar fi aceea în care atenția noastră ar fi o lupă. Unde o poziționezi, acolo razele soarelui (mintea noastră), va arde. Astfel, în momentul în care îți îndrepți atenția doar asupra părților negative din viața ta, acestea vor fi cele care vor ieși cel mai mult în evidență. Partea bună e că funcționează și invers.

  2. Fă-ți un plan - Fii cât mai detaliat cu activitățile pe care le vei întreprinde, target-uri pe care vrei să le atingi, practic să ai control asupra muncii tale. Funcționează foarte bine, iar dacă ești o persoană creativă, acest lucru îți poate schimba viața, trust me!

  3. Contactează un mentor - dacă ai posibilitatea să apelezi la un mentor, nu sta pe gânduri. Acesta a trecut deja prin probleme pe care tu nici nu poți să le concepi încă, îți dai seama cât timp ai salva? De asemenea puterea exemplului este cea mai eficientă metodă atunci când vrei să produci o schimbare în oamenii din jur.

  4. Adaptează-te - cel mai bine este să rezolvi o problemă atunci când dă primele semne pentru că reprezintă un proces al tău care este consumat exagerat de o altă direcție. Problemele sunt simboluri pe care dacă le interpretezi corect, te pot aduce la o stare de echilibru.

  5. Uită de faptul că nu meriți bani - timpul tău este cea mai valoroasă sursă pe care o ai, este normal să fii plătit pentru ceea ce întreprinzi. Poate o să ai șefi care nu înțeleg asta, poate te-au învățat părinții așa de când ești mic. Uită de acest concept și cere-ți prețul pe care știi că îl meriți.


Ce am mai învățat de la Petru.


Ideea de pasiune este o temă care mă intrigă deja de prea mulți ani. Pentru o vreme am căzut în capcana ideii de pasiune ca o flacără care te împinge să faci în fiecare zi activitatea pe care tu o iubești cel mai mult.



Pasiunea, la fel ca „jumătatea sufletului tău”, sunt lucruri pe care trebuie să le construim.


Pornim de la un lucru care ne atrage, primim un răspuns pozitiv, lucru care ne împinge să continuăm. Se creează astfel o spirală care va genera pasiune, respectiv iubire.



Facem un mic exercițiu de imaginație: să presupunem că nimeni nu ar mai trebui să lucreze pentru bani, ai avea tot ce ai nevoie, ce ai face pentru tot restul zilelor? Do that!

Apropo de bani, aceștia reprezintă potențial, un mijloc, atât.



Pentru tine cel ce citești, vreau să știi ca nu ai nici o scuză, sunt oameni care trec zilnic prin probleme mult mai mari și aleargă în continuare spre scopurile lor.


Nu ai nici o scuză să nu creezi! Am fost la sala unde se antrenează Petru și nu am avut permisiunea să fac fotografii cu aparatul, dar mi s-a permis să folosesc telefonul, sala a fost întunecată așa că a fost o adevărată provocare.


Petru, îți mulțumesc că ai grijă de omuleți să facă sport, să mănânce sănătos și să fie echilibrați psihic. Keep up the good work!


Pe Petru îl găsești aici:

Website: www.petrubozeșan.ro

Facebook: Petru Bozeșan - personal fitness trainer

Instagram: petrubozeșan.ro


Mai multe fotografii:


  • Facebook
  • Instagram

© 2019 Documenting Passion | Kristian Jucan